Cum managerul tău „de coșmar” îți oferă cel mai important cadou profesional?

un interviu de succes

Dacă ai deschis acest articol pentru că vrei să citești: „Ce tâmpenii zice asta aici”, te felicit!
Dacă ai deschis acest articol cu speranța că o să afli cum poți să rezolvi o situație dificilă în relația cu managerul tău „de coșmar”, felicitări!

 
Ambele perspective își vor găsi răspunsul în rândurile de mai jos, pentru că abordarea mea cu privire la relația „toxică” de business dintre un angajat și un manager nu merge în direcția marii majorități a postărilor de leadership și management. Nu cred că trebuie să trimitem managerul la încă un curs de leadership și angajatul la încă un curs de comunicare.
 
Am să îți ofer în acest articol o perspectivă diferită care se bazează pe percepții și care începe de la originile tale, mai exact, de la relația cu părinții. Pentru că managerul tău este unul dintre părinții tăi. Poate chiar amândoi, câte unul pe rând.
 
Dă-mi voie să-ți explic la ce mă refer:

În copilăria noastră, părinții reprezintă autoritatea și este normal să fie așa. Pentru noi, o bună perioadă din copilărie, ei sunt adevărul și viața și este necesar să facem tot ceea ce ne spune părintele, mama și tata, pentru a putea supraviețui. Ei rămân în creierul nostru ca autoritate. Și te rog să citești cu atenție aceste rânduri pentru că ele se bazează pe neuroștiință și pe întreaga teorie a relațiilor, demonstrată în ultimii 40 de ani. Indiferent care este vârsta la care citești acest articol, că ai 20, 30, 40, 50, 60 sau mai departe de ani, interacțiunile negative sau pozitive cu părinții din prima parte a vieții tale, până la vârsta de 7 sau 8 ani, le vei recrea în relațiile tale cu autoritatea.
 
Dă-mi voie să-ți dau un exemplu: dacă ai percepția că în copilărie unul dintre părinții tăi ți-a setat un standard foarte înalt, adică îți cerea să faci performanță și te aplauda, te felicita, îți dădea recompense doar atunci când făceai lucrurile bine și te respingea, erai pedepsit, nu primeai afecțiune când greșeai, o să rulezi acest scenariu cu toate autoritățile din viața ta. O să faci asta cu profesorii și o să faci asta cu managerul tău. Ba merg mai departe și am să îți spun că tu ești în postura să îți alegi managerul, pentru că managerul poate să-ți facă o ofertă de angajare, dar tu ești cel care o refuză sau acceptă. Așadar, tu ești cel care alege în relația de business specific să joci același scenariu ca în relația cu părinții tăi.
 
Acum, există 3 lucruri, doar 3 lucruri, asupra cărora noi, oamenii, avem control în viața noastră. Acesta este liberul arbitru de care învățăm în cărțile de filozofie:
– percepția proprie;
– decizia și
– acțiunea.


Și hai să ne imaginăm, de dragul exercițiului, că ai un manager despre care percepția ta este că nu te respectă. Adică nu vorbește frumos cu tine, nu îți apreciază reușitele, nu îți răspunde la e-mailuri, te face de rușine și îți dă feedback negativ în fața colegilor, nu îți mărește salariul și așa mai departe. Primul lucru pe care te sfătuiesc să îl faci este să te întrebi „Cu cine din copilăria mea se aseamănă acest manager?’’. Pentru că situația in care te aflii nu este un rezultat al stilului lui de management, ci al perceptiei tale asupra acestui stil. E scenariul tău. Însă, ca să îți schimbi povestea, și ca să vezi cum managerul tău „de coșmar” îți face un cadou profesional, de fiecare dată când ești într-o situație în care acesta este în postura de a-ți apăsa butoanele, dar de fiecare dată, este o nouă șansă pentru tine să preiei controlul asupra vieții tale și asupra modalității în care te raportezi la el și să ieși din rolul de victimă. Pentru că, de fapt, ce se întâmplă în realitate este chiar acest lucru.
 
Atât timp cât tu rulezi: „Cineva mă tratează greșit sau cineva mă tratează extraordinar, mă laudă sau mă critică, eu nu am putere decât să accept situația respectivă și să nu fac nimic altceva”, ești o victimă.

 

De ce îți face managerul tău „de coșmar” un cadou?
Pentru că el îți oferă în fiecare zi sau în fiecare interacțiune dintre voi șansa ca tu să ai o percepție corectă asupra capacității tale și să iei deciziile care sunt importante pentru tine.
 
Plecând de la cele 3 lucruri pe care tu le poți controla, asupra cărora ai autonomie, vorbim despre primul: percepția. Percepțiile sunt primul element pe care noi, ca ființe umane, le dobândim în viață noastră. Și un specific al percepției este că are judecată. Ce înseamnă asta: judeci că un lucru este bun sau rău. Dar, de fapt, tu înveți că poate să existe doar o fațetă, adică managerul tău este rău cu tine că face cutare lucru pe când ar trebui să facă ceea ce tu ai vrea, ca să îl etichetezi drept bun. Atât. Nu există o situație care să le aibă pe amândouă. Iar aceasta este o percepție eronată care te duce la deziluzie.
 

Cum poți să preiei controlul percepțiilor tale?

…adresându-ți întrebările corecte.
 
Am zis lucrul acesta și cred cu tărie în el – nu este afirmația mea, însă este o afirmație pe care în care cred cu absolută certitudine:

„Calitatea vieților noastre este dată de calitatea întrebărilor pe care ni le adresăm.”


Dacă întrebările pe care tu ți le adresezi sunt:


– „De ce face lucrul acesta?”
– „De ce mi se întâmplă iar mie?”
– „Ce fel de om face așa ceva?”
– „Este corect să mi se întâmple acest lucru?”


…nu faci decât să continui la judecata ta deja polarizată și să rămâi în continuare în poziția de victimă.
 
Dacă, însă, îți schimbi întrebările și, implicit, te așezi în rolul asumat, de adult, în acea relație, unghiul din care privești situația poate să fie reorientat cu 180°. Iată câteva întrebări pe care le folosesc în programele de coaching cu clienții mei, pe care le poți adresa ca să transformi situația:



„Cum mi-am co-creat eu această situație?”

Exact! Pentru că, atâta timp cât nu ești victimă înseamnă că ești creator. Și, realmente, tu ai co-creat situația respectivă.
 


„Care este un lucru pe care aș vrea să îl fac, însă îmi este teamă, în această situație?”

Și aici, în general, este călcâiul lui Ahile pentru că, în marea majoritatea situațiilor, dacă ești sincer cu tine, o să-ți dai seama că vrei să faci un lucru de care îți este teamă. Și teama respectivă vine dintr-o relație anterioară, în principiu, cu unul dintre părinți, unde ai învățat să nu contrazici, să nu-ți spui părerea, să nu strigi, să nu te opui, să fii întotdeauna de acord, să accepți niște lucruri. 


Următoarea întrebare – poți să duci procesul mai departe și să zici:


„De la cine am învățat eu că este greșit să facă acest lucru, sau, dacă fac acest lucru îmi asum o consecință negativă?”
 
Și ultima întrebare, în această situație:

„Dacă ar exista 10 beneficii pe care eu să le am din această situație cu șeful meu, ce beneficii am în momentul acesta?”
 

Acesta este felul, la nivel micro, pentru că procesul e un pic mai lung, prin care poți să te uiți realist la o relație „toxică” sau de conflict cu managerul tău, unde adesea spui: „O, Doamne, câte chestii face, câte nu face persoana respectivă!”. Poți astfel să vezi că, în realitate, tu ești co-creatorul acelei situații. Nu tu determini comportamentul lui, dar ai o percepție asupra comportamentului lui. Altă persoană, în rolul tău, va percepe total altceva, însă tu percepi felul în care el se comportă într-un fel anume, prin urmare, tu decizi și acționezi în consecință. Ca să poți să decizi și să acționezi ca o persoană asumată și ca un adult, este nevoie să mergi înapoi la percepție și să o retrăiești cu mai multă luciditate.
 
Tony Robbins are un citat care mie îmi place foarte mult și m-am gândit de mult timp la el. Am să ți-l las aici. Tony Robbins spune așa, pe scurt:

„Este necesar să vedem lucrurile așa cum sunt, însă nu mai rele decât ele sunt în realitate.”
 

Așadar, cum am eu certitudinea, fără să știu situația ta, că managerul tău „de coșmar” îți oferă un cadou profesional?

Pentru că ai un element, din percepția ta, nerezolvat. Ai ceva de învățat, pentru tine. Ai oportunitatea să-ți depășești o frică, poate să îți dai demisia ca să te duci într-o companie unde, realmente, să câștigi mai mulți bani. Ai nevoie să înveți să-ți faci vocea auzită și să spui lucrurile pe care le creezi să nu te mai comporți ca un copil de 4 sau 5 ani care a fost pus la respect de părinții lui și el a învățat că așa trebuie să se poarte ca adult în ședințele de management sau de echipă. Ai nevoie să înveți că în realitate tu ești cel care decide pentru tine și nu să lași deciziile profesionale în mâna altcuiva, pentru ca pe urmă să te poți plânge de situația respectivă, așa cum făceai în relație cu unul dintre părinți. Ai nevoie să-ți transformi percepția pentru a ieși din rolul acesta de codependență și de victimă.

Raluca,

Career Systemic Coach

Cea care știe că poți mai mult

 

Distribuie articolul

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin